Este pentru prima oară după două sute de ani când statuia care reprezintă un zeu al râurilor părăsește Marea Britanie, informează AP. Grecia a reacționat vehement. „Grecii identifică această sculptură cu istoria și cultura lor! Statuia nu poate fi deteriorată, împrumutată sau donată!”, a declarat premierul elen Antonis Samaras. Muzeul Britanic a făcut anunțul de abia după ce sculptura zeului Ilissos a ajuns la Muzeul Ermitaj din St. Petersburg. Artefactul va fi expus acolo până în data de 18 ianuarie, în cadrul aniversării a 250 de ani de la înființarea celebrului muzeu rus.
Sculpturile se află în centrul unei dispute culturale de proporții. Acestea au o vechime de peste 2.000 de ani și au fost colecționate în trecut de nobilul scoțian Thomas Bruce. Grecia susține că sculpturile au fost transportate ilegal, pe vremea când țara era sub ocupație turcă. Muzeul Britanic a refuzat în repetate rânduri să returneze sculpturile, care pot fi admirate la Londra.
Oficialii Muzeului Britanic au spus că artefactele reprezintă „un ambasador din piatră al epocii de aur elene”. Transportul la Ermitaj marchează prima oară în care sculpturile au părăsit muzeul, de la încredințarea lor de către Parlament, în 1816 (cu excepția evacuării de urgență din timpul războaielor mondiale).
Returnarea unor asemenea obiecte istorice ar încuraja și alte țări să ceară același lucru, a declarat Beatrice Heuser, profesor de relații internaționale la Universitatea din Reading. Pe de altă parte, împrumutarea sculpturilor către Rusia reprezintă un „risc calculat” pentru Marea Britanie. Keir Giles, un expert în politica Rusiei și totodată asociat al think tank-ului Chatham House, a spus că Vladimir Putin ar putea returna obiectele țării de proveniență, Grecia.
Mihail Piotrovski, directorul Muzeului Ermitaj, a declarat că expunerea sculpturilor grecești reprezintă cea mai bună dovadă a încrederii dintre cele două muzee. „Nicio situație politică nu ar trebui să compromită relațiile culturale”, a mai precizat șeful muzeului din St. Petersburg.